Aura este o fetiță de 13 ani… Chiar astăzi este ziua ei și noi îi dorim cu drag… la mulți ani!
Ca mulți dintre pacienții noștri, Aura încă de la naștere a trebuit să se lupte pentru lucrurile care de multe ori, unora dintre noi ni se par normale. La naștere a avut probleme apoi au urmat străduințe pentru a putea merge, mers care este acum dificil, fiind diagnosticată cu diplegie spastică.
Va trebui să fie operată pentru a avea o șansă de a scăpa de deformările osoase și contracturile musculare ce s-au constituit în timp și să poată merge mai bine. De asemenea, are probleme cu vederea, ce se agravează în timp, fapt ce o înspăimântă cel mai mult.
Poate părea nedrept iar cei care citesc postările noastre și care au fost pe secție, ca pacienți sau părinți, reprezentanți medicali, colegi, prieteni, poate toți se întreabă de ce trebuie ca ei, copiii lor, rudele lor sau pacienții lor să treacă prin asemenea încercări. Situația este și mai dureroasă atunci când este vorba despre un copil.
Realitatea este că fiecare dintre noi trecem prin greutăți în viață, mai devreme sau mai târziu. Și de multe ori ne împotrivim acestora, considerându-le un fel de ”atacuri nemeritate” ale sorții, ne străduim să le evităm, le negăm, vrem să scăpăm de ele.
Poate că ne putem elibera de ele în alt mod. Lăsându-le să ne învețe lecția pentru care au venit, acceptându-le chiar dacă de cele mai multe ori nu le înțelegem sensul, fără însă a ne lăsa bătuți și alegând să ducem lupta cea bună, cea de a merge înainte pe drumul pe care îl avem, oricât de spinos ar fi. Iar aceasta nu este ceva spus în scop motivațional, ci o realitate. Și cu cât ne înțelegem mai bine propriile noastre realități în acești termeni, cu atât devenim mai receptivi la situațiile dificile prin care trec cei din jurul nostru și atunci ne putem ajuta reciproc.
Stând de vorbă cu Aura și mama ei, ne-am dat seama că într-adevăr, ele sunt pe un drum spinos însă pe care l-au acceptat și pe care merg înainte fără să se plângă. Au venit hotărâte să stea la spital oricât este nevoie pentru a efectua consulturile și analizele recomandate, au făcut sacrificii pentu a ajunge la una dintre clinicile de oftalmologie cele mai bune pentru copii și își doresc să urmeze indicațiile medicului oftalmolog, conform cărora Aura trebuie să sufere o intervenție chirurgicală pentru strabism și tulburarea de acuitate vizuală pe care le are.
Noi vrem să o ajutăm pe Aura să facă această intervenție chirurgicală cât mai repede, să o vedem zâmbitoare, făcându-și lecțiile, jucându-se cu colegii și prietenii ei și continuânu-și drumul cu mai multă încredere și putere. Operația costă 600 de Euro.
Vă rugăm să fiți alături de Aura și de noi în încercarea de a o ajuta să strangă acești bani pentru a putea fi operată.
Pentru cei care cred că viața este frumoasă, deși grea și că ceea ce o face frumoasă este credința și legătura care unește niște oameni care nu rămân nepăsători unii față de greutățile altora, vă spunem…FIȚI ALĂTURI DE NOI PENTRU VIAȚĂ!
0 Comments