Sara, o fetiță în vârstă de 4 luni care nu și-a privit în ochi niciodată mama…chemată în Ceruri mult prea devreme, chiar când se năștea micuța.
Am cunoscut-o în urmă cu o lună când a fost adusă în clinică – sever afectată neurologic printr-o naștere extrem de laborioasă, lipsită de căldura sufletului și pieptului matern, nici măcar nu putea să bea lăpticul singură – trebuia să îi fie administrat pe sondă direct în stomăcel.
Era însoțită de o bunică extraordinară, cu o putere psihică greu de imaginat. Deși greu încercată căci își pierduse fiica de curând, îi oferea micuței tot sprijinul pentru a putea face față sorții grele – neîntrerupt lângă ea, o hrănea pe sondă, o schimba, o legăna, încerca să îi ofere alinare în orice clipă. Și nu a fost ușor, căci micuța era agitată, cu respirație greoaie, făcea convulsii numeroase zilnice.
Timp de o lună ne-am străduit să îi oprim crizele. Și vârsta, și greutatea mică nu ne permiteau să folosim o gamă prea variată de anticonvulsivante.
Cele două bunici ale fetiței nu au dormit zile în șir, făcând cu schimbul lângă pătuțul Sarei. Ziua asistând la lupta noastră cu crizele, cu tulburările de respirație și de alimentație, noaptea încercând să aline agitația micuței care nu dormea nici un minut.
Este dificil să privești un sugar care doarme tot timpul încordat, cu pumnii strânși, parcă s-ar lupta continuu pentru viața lui.
Dar iată că Bunul Dumnezeu ne-a ajutat și după nesfârșite încercări convulsiile s-au rărit și ne-am facut curaj să-i scoatem sonda, să încercăm să îi dăm lăpticul la biberon. Nu a fost posibil, căci Sara nu știa nici să sugă, nici să înghită. Dar nu am renunțat. Cu răbdare, infirmierele și asistentele noastre au reușit să îi dea lăpticul cu seringa – prima masă de acest fel a durat o oră…
Nu mi-am putut imagina până acum bucuria de a vedea că un pacient primește de trei zile laptele cu seringa sau cu biberon special. Iar imaginea Sarei dormind prima dată relaxată, cu mânuțele ei mici destinse, ca un îngeraș, îmi stăruie zi și noapte în minte.
Deși știu că suntem încă în luptă continuă ca fetița aceasta cu față de îngeraș să recupereze din marea traumă a nașterii, mă încred în Dumnezeu că acești mici pași sunt unii făcuți spre o stare tot mai bună a micii noastre paciente.
Și nu mă pot opri să mă rog continuu ca băiețelul meu de trei ani să fie sănătos, ca și bebelușul pe care sunt nerăbdătoare să îl privesc pentru prima dată peste mai puțin de 2 luni, iar eu să pot să le ofer copiilor mei tot ce e mai bun pentru ei.
0 Comments