Exercitiu de admiratie -partea a II-a

Exercitiu de admiratie -partea aIIa
Scriam in urma cu …ani(!), intr-o tentativa de epigon al lui Emil Cioran un text, in care imi plecam fruntea in fata Mamelor. Acelor Mame, care isi sublimeaza intrega existenta pentru copilul lor, prea fragil pentru lumea in care s-a nascut. Nevoia copilului de Mama are deci, in acest caz, un alt sens, simbiotic si profund, prea profund poate pentru intelegerea comuna..a noastra.
Azi m-am gandit la Tati..
lasati la usa, scosi afara din salon („n-aveti voie!”), cand vin cu copii la consult, neascultati adeseori, desi nu de putine ori au ce spune..
Marcati de neputinta de a-si ajuta copilul, doborati de lipsa unei perspective, izolati de lipsa partenerului de viata – Mama- prea mult pe drum intre spitale.
Desi copilul bolnav si vulnerabil are nevoie mai mult ca oricand de familia lui, de Mama si Tata, nu de putine ori ei doi, coboara in statii diferite, in calatoria lor pornita impreuna.. Timpul scrijeleste durere peste ceea ce i-a adus impreuna si ascute remuscari si sentimente de vina.
Copilul plapand, desi menit a uni,… desparte!
Eu nu mi-as putea imagina viata fara Tata! Am sesizat atat de tarziu sensibilitatea lui deghizata in exigenta!Cu imensa surprindere, am descoperit ca omul puternic, oricand in masura sa ajute, are lacrimi..
Si Tati au lacrimi.. ei plang inauntru, datori sa fie Umar! Dar ei sunt si Ochi si Inima si Suflet !
Dr. Magda Sandu