Presă

Cat de Constienti Suntem de Sanatatea Organismului Nostru

„Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască deşi aproape toţi se nasc cu ea” Hipocrate Cand organismul functioneaza la parametrii normali avem tendinta de a spune ca suntem sanatosi si ca nu putem sa ne imbolnavim. Dar starea de bine poate sa dispara in orice moment din diferite cauze; uneori prin…

13 ianuarie, 2017

Dr. Raluca Teleanu, medic neurolog: „Peste o oră de privit la televizor pe zi e mult pentru un copil“

Dr. Raluca Teleanu, şefa secţiei de Neurologie pediatrică de la Spitalul de Copii „Victor Gomoiu“ din Capitală, dezvăluie, pentru „Weekend Adevărul“, atât din experienţa de medic, cât şi din cea de mamă, sfaturi preţioase pentru protejarea creierului copiilor dinainte de a se naşte până la vârsta adolescenţei.

17 octombrie, 2015

Lumea copiilor care vor să știe tot

  Săptămâna trecută am participat la un eveniment a cărui idee a fost deosebit de tentantă, încă de la momentul invitației. Din punctul meu de vedere, au fost minunat îmbinate tema prezentată, cu spațiul de găzduire și participanții la eveniment, și veți vedea de ce… Scopul principal a fost acela de a prezenta două produse Secom®…

29 septembrie, 2015

Tot mai mulţi copii ajung la neurolog cu dureri de cap. De ce? Cauzele pe care orice părinte trebuie să le ştie

Trebuie să fie primul din clasă. Trebuie să facă dans, pictură, engleză şi înot. Trebuie să devină un om de succes. Părinţii din societatea actuală vor totul pentru copilul lor. Din păcate, această tendinţă aduce tot mai mulţi copii în cabinetele medicilor neurologi, cu dureri de cap, anxietate sau chiar depresie.

24 septembrie, 2015

Despre speranta, cu suflet

Ascunsi de ochii indiferenti ai societatii, copiii cu boli neurologice lupta in fiecare zi, impreuna cu familia si cu medicii, pentru fiecare mic teritoriu castigat in fata bolii, dar si pentru acceptare. Invata sa traiasca demn, au rezultate remarcabile si nu au nevoie de mila, ci de intelegere, familie implicata si doctori „cu sufletul la…

28 iulie, 2015

Dr. Magda Sandu – Provocarile Vietii – Epilepsia (Speranta TV)

Provocarile Vietii – Epilepsia – invitat: Magdalena Sandu – 14.07.2015

14 iulie, 2015

Povestea de viaţă a Victoriei Nițu

Livia este o tanara mama pusa la grea incercare de viata. De trei ani incoace, dupa nasterea celei de-a doua fetite a transformat pe rand bucuria de a fi mama in deznadejde, apoi in lupta indarjita si acum in speranta increzatoare. Mama si-a botezat fiica diagnosticata cu sindromul Sturge Weber, in mod simbolic, Victoria.

20 mai, 2015

Vreau să fiu sănătos: Hernia de disc

Hernia de disc este o alunecare a nucleului pulpos, care reprezinta partea interna a discului, prin inelul fibros sau partea din exterior a acestuia. Cauzele herniei de disc sunt legate in principal de obișnuințele generate de sedentarismul omului contemporan.

29 aprilie, 2015

Dr. Magda Sandu – Convulsiile febrile (Radio Trinitas)

Convulsiile sunt spasme (contracţii) necontrolate produse de activitatea electrică anormală a creierului. Doarece creierul poate fi afectat total sau doar parţial, manifestările convulsiilor sunt foarte variate. Convulsiile pot apărea în aproape toate tipurile de afectare a creierului, inclusiv leziuni şi infecţii. Convulsiile recurente sunt un semn de epilepsie.

25 martie, 2015

De ce? De ce? De Ce?

Despre aceasta minunata intrebare a fost evenimentul de astazi organizat de catre Secom si Ana Nicolaescu, Mamica Urbana. A fost chiar un eveniment extrem de util si plin de informatii valoroase si mai mult decat atat mi-a permis sa ajung in Oraselul Cunoasterii unde imi doream demult sa ajung, dar nu am avut nici o…

3 februarie, 2015