Lumea copiilor care vor să știe tot

 

secom4

Săptămâna trecută am participat la un eveniment a cărui idee a fost deosebit de tentantă, încă de la momentul invitației. Din punctul meu de vedere, au fost minunat îmbinate tema prezentată, cu spațiul de găzduire și participanții la eveniment, și veți vedea de ce… Scopul principal a fost acela de a prezenta două produse Secom®  bogate în acizi graşi Omega-3 (EPA şi DHA), recomandate copiilor, pentru susţinerea dezvoltării neurocognitive.

Mesajul se mula pe fondul pe care îl aveam, al amintirilor din copilărie. E de ajuns să pronunți ulei de pește, și se declanșează niște rotițe cu amintiri nu prea plăcute, cu o chestie grețoasă întinsă pe pâine, și pe care o mâncam în silă, la insistențele mamei. Totuși, pe măsură de a început să vorbească dna dr. Raluca Teleanu, medic primar neurologie (șef secţie neurologie pediatrică, Spitalul Victor Gomoiu), mi-am dat seama că se încadrau totuși în linia părinților care se preocupă de dezvoltarea neuronală a copiilor. Prezentarea dânsei a mers natural, pe linia etapelor de creștere și dezvoltare a copiilor, îmbinate cu atitudini pe care părinții ar trebui să le aibă:

  • instalarea unor ritualuri/rutine în programul copilului, care îl ajută să anticipeze necunoscutul, cu accent pe ritualul de somn – perioada în care creierul, la copil, se dezvoltă masiv.
  • ce emisferă dominantă avem, ce „atribuții” are fiecare emisferă, cum se moștenesc/dezvoltă inteligența și talentul.
  • modalități de abordare a problemelor, i-aș spune mai mult gândire pozitivă. Când nu reușești să găsești un răspuns, încearcă să le privești din alt unghi:
    • Nu sunt bun la asta // Ce îmi scapă?
    • Mă dau bătut // Voi folosi altă strategie
    • E destul de bine // Chiar este tot ce pot face?
    • Nu pot mai mult de-atât // Întotdeauna se poate mai bine
    • Este prea greu // S-ar putea să-mi ia ceva timp
    • Am greșit // Din greșeli învăț
    • Chiar nu pot să fac asta // Îmi voi antrena creierul
    • Niciodată nu voi fi așa deștept // Voi învăța cum să fac asta
    • Planul A nu a mers // Întotdeauna există un plan B
    • Prietenul meu poate să facă acest lucru // Voi învăța de la el

A urmat prezentarea Dianei Stănculescu, de la Salvați copiii, care ne-a vorbit despre teoria lui Harry Harlow privind importanța confortului, afecțiunii și dragostei în dezvoltarea copiilor din primele clipe de viață. Dacă aveți timp, și nu cunoașteți experimentul, vă recomand imaginile de mai jos. Din păcate sunt în engleză, sper să fie accesibile tuturor.

A vorbit și despre stadiile de dezvoltare stabilite de Piaget, dar, fără să le numească, a adus în discuție și elementele duale enunțate de Erikson: încredere/neîncredere, autonomie/dependență, inițiativă/retragere-vinovăție, fiecare corespunzând unui anumit stadiu de dezvoltare a copilului mic.

Prezentările au argumentat un studiu realizat de Secom® realizat online, la începutul lunii septembrie 2015, şi care a cuprins un eşantion naţional, format din 812 părinţi (54% femei şi 46% bărbaţi), cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani. Studiul, realizat prin platforma Ivox, arată că doar 22% dintre părinţi administrează un supliment pentru dezvoltarea cognitivă a copilului lor. Investiţiile majore sunt direcționate către o alimentaţie sănătoasă (30%), educaţie non-formală (26% îşi înscriu copiii la cursuri, ateliere şi diverse workshop-uri) şi educație la şcoală/grădiniţă (22%). Studiul arată că 72% dintre respondenţi atribuie părinţilor cel mai important rol pentru dezvoltarea neurocognitivă a copilului lor, majoritatea (81%) fiind de acord că intervenţiile în acest proces se realizează în primii 7 ani de viaţă ai copilului.

Studiul realizat de Secom® arată că cei mai mulți dintre părinți aleg uleiul de peşte simplu, fără a fi atenţi (aici recunosc că nu am verificat uleiul de pește, din fericire era „ok”) la un anumit tip de ulei (4 din 10 respondenți), 23% administrează uleiul de somon, iar 22% ulei din ficat de cod, iar 8% recunosc că nu ştiu ce fel de ulei administrează. Recomandarea medicului este principala sursă de referinţă pentru părinţi atunci când aleg un produs cu acizi graşi Omega-3 pentru copii (67% din repondenţi), iar concentraţia ingredientelor se află în topul criteriilor pe care le au în vedere în momentul achiziţiei produsului.

Recomandări privind alegerea produsului cu acizi graşi Omega-3

  • Optaţi pentru formule care să asigure copilului o doză mare de EPA, DHA şi vitamine. De exemplu, uleiul obişnuit de peşte are o concentraţie scăzută de EPA şi DHA şi pentru obţinerea uleiului se prelucrează tot peştele, spre deosebire de uleiul din ficat de cod, care are o concentraţie mare de EPA şi DHA, dar şi de vitamine (A, E şi D).
  • Verificaţi sursa de provenienţă a ingredientelor şi originea.
  • Alegeţi o formulă special creată pentru nevoile copilului.
  • Orientaţi-vă către un produs cu gust plăcut. Acesta poate fi mai uşor de administrat copilului.

V-am spus la început că evenimentul a fost deosebit. S-a desfășurat în Orășelul Cunoașterii, despre care am mai povestit, și colecția de atracții ale locației s-a îmbogățit cu două noi instalații: prima instalaţie le propune copiilor şi părinţilor să descopere anumite plante pe care le folosesc în bucătărie, să le cunoască originea şi să afle lucruri interesante despre întrebuinţarea lor (ar fi fost o idee să poată fi și mirosite), în timp ce a doua încearcă să-i responsabilizeze în relaţia cu mediul înconjurător, oferindu-le informaţii utile despre deşeurile care pot rămâne după un picnic şi timpul în care se pot degrada acestea. Sper ca instalațiile să reziste și să nu fie „abuzate”, cum am văzut în cazul altei instalații, în care copilul se apuca să lovească cu un băț beculețele de testare a reacției rapide, iar mama îl privea îngăduitoare, chiar deranjată de intervenția personalului din locație pentru că strica „distracția” copilului.

Al treilea punct pozitiv este lansarea unei pagini dedicate copiilor care vor să ştie tot, invitând părinţii să înscrie în concurs întrebările cu care copiii i-au pus în dificultate. Detalii aici. Noi ne-am înscris întrebarea la eveniment, mai ales că era și proaspătă.

Iris s-a distrat. Un spiriduș s-a ocupat de copii, și eu personal nici n-am știut că am venit însoțită. La final ea a și testat produsele, știa că nu trebuie să le spargă, dar aveau gust de fructe de pădure, preferatele ei.

Related Post
0 Comments