Neurologul pediatru, între sistemul medical și pacient

Interviu cu dr. Raluca Ioana Teleanu, șef secție Neurologie pediatrică, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.

Copii cu epilepsie, copii cu boli neuromusculare, mii de probleme. Câte pot fi rezolvate și cum, ne spune un om care caută soluții atunci când sistemul pare să nu aibă. de Valentina Grigore

Care este cauza pentru care nu avem suficienți specialiști în neurologie pediatrică și cum poate fi remediat acest aspect?

Este un mare deficit de locuri de muncă. Formăm oameni în fiecare an, problema este ce perspectivă le oferim când termină rezidențiatul. O parte dintre ei aleg să plece, deși se formează în România. Aici nu există o piață de muncă deschisă, în care să poată alege să se ducă unde vor, iar cei care vor să muncească la un nivel mai profesionist aleg orașele mari, centrele universitare. Cumva, de aici cred că vine lipsa.

Sunt foarte multe județe care nu au centre specializate sau spitale de pediatrie. Câți copii cu epilepsie sau cu probleme neuromusculare ajung la dumneavoastră din alte județe?

Cred că peste jumătate dintre copiii care sunt internați la noi sunt din alte județe sau chiar din afara țării. De exemplu, am avut un pacient venit din Bulgaria, avem pacienți care sunt plecați la muncă în străinătate și vin cu copiii de acolo, din Spania, Anglia etc.

Related Post
0 Comments